Viata moderna ne scoate in permanenta in fata tot felul de produse sau servicii de care avem imperioasa nevoie. Marketingul modern a disparut de mult, fiind inlocuit de neuromarketing, care lucreaza cu subliminalul creierelor fiecaruia, iar astfel mesajele vor ajunge mult mai usor la cunostinta fiecaruia, dand astfel o valoare mult mai mare pentru produselor marketate.

Economiile banesti – un lucru simplu, dar greu de realizat

Astfel, ne trezim de multe ori in fata unor produse sau servicii de care nu avem neaparata nevoie, dar pe care le-am achizitionat bucurosi, la momentul respectiv.

De cele mai multe ori insa, acestea au fost achizitionate cu “bani viitori”, adica cu ajutorul unor imprumuturi, puse la dispozitie cu generozitate de bancile unde avem conturile. Desi suntem constienti de faptul ca acestea vin insotite de anumite dobanzi, de cele mai multe ori neglijam acest lucru, dar toate ratele pe care le facem se aduna, pana in momentul in care ajung sa ne depaseasca veniturile.

Pana sa ajungem insa acolo, este momentul sa ne intrebam care sunt produsele sau serviciile de plata de care avem neaparat nevoie, si sa renuntam la acelea de care nu avem cu adevarat nevoie.

Mai apoi, ar trebui sa ne intocmim un buget al familiei, in care sa trecem veniturile si toate tipurile de cheltuieli, inclusive acelea neasteptate, dar care isi pot face usor aparitia in viata noastra.

Desi acest lucru pare dificil, acest buget este extrem de usor de realizat, cu ajutorul aplicatiilor ce pot fi instalate pe telefoanele inteligente.

Cele mai sigure metode pentru a economisi bani ne stau la indemana

Astfel, odata ce avem acest buget structurat, putem trece la faza utmatoare, cea de rationalizare a cheltuielilor. Aceasta nu inseamna ca ne vom reduce cheltuielile, ci ca ne vom uita mai atent la ele, renuntand la cele care sunt facute sub impulsul momentului, datorita reclamelor vazute la televizor sau auzite la radio.

Mai mult decat atat, acum este momentul sa studiem ce utilizati sunt cele mai ieftine si sa ne schimbam contractual la un furnizor mai ieftin, mai ales in conditiile liberalizarii preturilor la gaze si la energie electrica.

Daca stam si ne gandim ca o economie de 100 de lei la gaze, una de 76 lei la energie electrica si alti 20 – 30 lei de la internet pot fi cumulate cu alte reduceri, vom vedea ca suma economisita lunar va fi una substantiala, care sa ne permita sa punem si ceva bani deoparte, deoarece, asa dupa cum ne spun specialistii, 20% din suma castigata lunar ar trebui pusa intr-un cont de rezerva.

Asadar, economiile banesti nu sunt greu de realizat. Aplicatiile digitale ne ajuta in acest sens, iar platile electronice ne ajuta sa economisim bani datorita taxelor mult micsorate (uneori inexistente) la efectuarea unor plati, sau la transferurile internationale de bani.

Astfel, daca stam si ne gandim la cum a evoluat societatea si comertul modern, realizam ca acum este cu mult mai usor sa economisim bani, fata de perioada bunicilor sau a parintilor nostri, deoarece astazi suntem ajutati foarte mult de tehnica moderna.