Legea ”Kurzarbeit”, la promulgare: modificările operate de parlamentari

Camera Deputaților a aprobat marți, cu unele amendamente, OUG 132/2020, prin care sunt reglementate schemele reduse de muncă în stare de rugență/alertă, așa-numitul kurtzarbeit. Legea, amendată de deputați, pleacă spre promulgare.

OUG 132 este prima reglementare detaliată a muncii cu program redus în perioade de criză, așa-numita “Kurzarbeit” pe care germanii și elvețienii au legiferat-o încă din anii ’20 și care a ajutat economiile europene și în timpul pandemiei de coronavirus.

3909388681_a5410a2aa9.jpg

Prevederile OUG:

  • În cazul reducerii temporare a activităţii cauzată de existența stării de urgență, a stării de alertă sau a altei situații excepționale constatate prin act normativ, angajatorul are posibilitatea reducerii unilaterale a timpului de muncă al salariaților cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, cu repartizarea corespunzătoare a programului de lucru și reducerea corespunzătoare a salariului.
  • Decizia de modificare a timpului de muncă și a salariului se comunică salariatului cel târziu în ziua lucrătoare anterioară producerii modificării și se transmite în registrul general de evidenţă a salariaţilor.
  • (3) Pe durata reducerii unilaterale a timpului de muncă salariaţii afectați de măsură beneficiază de o indemnizaţie de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă (se pierd 12,5% din venituri și contribuții)
  • Indemnizația prevăzută la alin. (3) este suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj în condițiile, termenele și procedura de decontare stabilite ulterior prin HG și după îndeplinirea de către angajator a obligațiilor declarative și de plată aferente veniturilor din salarii și asimilate salariilor din perioada pentru care se face solicitarea.

Principalele modificări operate de deputați:

  • Au fost introduse sindicatele în procedură și se prevede apelarea la acest mecanism și pe o perioadă de trei luni de la sfârșitul stării de urgență: în cazul reducerii temporare a timpului de muncă, determinate de instituirea stării de urgenţă/alertă/ asediu, în condiţiile legii, pe perioada stării de urgenţă/alertă/asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/alertă/asediu, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă a salariaţilor cu cel mult 50% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă, cu informarea şi consultarea sindicatului, a reprezentanţilor salariaţilor sau a salariaţilor, după caz, anterior comunicării deciziei salariatului.
  • Indemnizația este plătită de către angajator și decontată de stat, iar deputații au introdus o limită de timp pentru aceste decontări: se va deconta, în cel mult 5 zile de la emiterea deciziei prevăzută. De asemenea, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în urma verificării documentelor depuse de către angajator, emit o decizie, în cel mult 5 zile de la depunerea corectă a documentelor