Terenuri concesionate de stat tinerilor fermieri cu studii de specialitate

sinca_noua2_2014071108 

Tinerii sub 40 de ani care au absolvit studii în domeniul agro-zootehnic, vor putea primi în concesiune terenuri ale statului pentru înființarea de ferme, potrivit unui proiect legislativ discutat în primă lectură de guvern la ședința de luni.

Beneficiarii pot accesa în premieră facilitatea concesionării de terenuri cu destinație agricolă, libere de contract cu suprafață de maxim 50 de ha, aparținând domeniului public sau privat al statului, prin atribuire directă.

Programul pentru instalarea tinerilor fermieri face parte din Planul Naţional de investiţii şi relansare economică, documentul-cadru adoptat de executiv.

Bugetul proiectului destinat instalării tinerilor fermieri e de 42 de milioane de euro, sursa de finanțare fiind mixtă: fonduri europe și fonduri bugetare.

Tinerii fermieri vor beneficia de o subvenţie pentru instalarea, construcţia şi pentru demararea unei ferme agricole, precum și terenul necesar, a anunțat șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Pentru începerea aplicării acestei măsuri va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului administrativ, astfel încât să fie permisă concesionarea de terenuri fără cadastru.

Fondurile vor fi accesate în baza unui plan de afaceri, iar sprijinul financiar este de maximum 50.000 Euro.