„Europa se pregătește să-și hrănească doar elitele”

1

Comisia Europeană a publicat strategiile care vor schimba radical modul în care vom produce mâncare: „Europa se pregătește să-și hrănească doar elitele”

Comisia Europeană a lansat miercuri, 20 mai, primele două strategii din Pactul Ecologic European, care vizează sectorul agroalimentar: Strategia „De la fermă la furculiță” și Strategia pentru Biodiversitate. Ambele își propun să transforme agricultura în așa fel încât, până în 2050, Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic.

„În opinia mea, începând de azi, 20 mai, ne lansăm într-o călătorie spre necunoscut. În agricultură provocările vor fi, fără îndoială mari, cred că și oportunitățile, la fel. De aceea, va depinde doar de noi cum vom alege să ne protejăm fermierii, interesele naționale și securitatea alimentară”, a declarat europarlamentarul Carmen Avram, gazda unui webinar privind adaptarea agriculturii românești la cele două strategii europene.

În ceea ce privește Strategia „De la fermă la furculiță”, Comisia Europeană își propune, printre altele:

  • reducerea la jumătate a pesticidelor și a riscurilor asociate folosirii pesticidelor, până în anul 2030;
  • reducerea fertilizatorilor cu cel puțin 20%, până în 2030;
  • reducerea la jumătate a medicamentelor antimicrobiene pentru animalele de fermă și acvacultură, până în 2030;
  • creșterea cu până la 25% a suprafețelor arabile ocupate de agricultura organică, până în anul 2030.

De asemenea, și obiectivele Strategiei pentru Biodiversitate sunt ambițioase, Comisia Europeană dorind:

  • să introducă 30% din suprafața terestră și cea marină sub protecție, până în 2023;
  • să sporească ponderea agrosilviculturii;
  • să reducă poluarea din aer, apă și sol;
  • să mărească suprafețele acoperite de păduri prin plantarea a 3 miliarde de copaci, până în 2030.

Cu toate acestea, Comisia Europeană nu a efectuat, nici până la această oră, un studiu de impact al celor două strategii asupra sectorului agricol.