Brexit

Camera Comunelor a aprobat Acordul Brexit

 

Camera Comunelor a aprobat joi seară Acordul Brexit negociat de  Boris Johnson cu UE, acord care reglementează ”ieșirea ordonată” a Regatului Unit din Uniunea Europeană la data de 31 ianuarie.
Pare că parlamentarii britanici au pus astfel capăt unei perioade de trei ani de incertitudini legate de termenii acestui divorţ fără precedent, dar totul depinde de noile runde de negocieri, care vizează acordul economic între părți.

Primele poziționări pe această temă arată din nou o atitudine de forță a UE. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut Marii Britanii să ia în calcul prelungirea perioadei de tranziție (perioadă în care Regatul va mai păstra un ”cordon ombilical” legislativ și instituțional cu UE) din cauză că un acord ”atât de complex” este imposibil de realizat în următoarele 11 luni. Marea Britanie a refuzat sugestia și a transmis că ar fi mulțumită dacă, până la 31 decembrie 2020, se unvine fie și un acord parțial.

Este posibil ca Marea Britanie să deruleze negocieri în paralel și cu Statele Unite, pentru a încheia același tip de acord pe care îl va negocia și cu UE.

Camera Comunelor a aprobat cu 330 de voturi ”pentru” și 231 de voturi ”împotrivă”Acordul Brexit. Documentul urmează să fie validat și în Camera Lorzilor, după care va fi promulgat de către Regina Elisabeta a II-a. Același document va fi votat și în Parlamentul European, care și-a fixat un termen-limită: 29 ianuarie.

Brexit trebuia să se petreacă inițial la 1 martie 2019, însă din cauza faptului că parlamentarii britanici au refuzat în repetate rânduri să aprobe acordul negociat de fostul premier Theresa May. Acțiunile parlamentare au reflectat de fapt balansul de putere din Camera Comunelor, acolo unde laburiștii, care s-au opus permanent ieșirii din Uniune, au reușit prin alianțe ad-hoc să blocheze acțiunile conservatorilor și să determine de trei ori amânarea Brexit.

Abia alegerile din decembrie 2019, impuse de premierul Boris Johnson, în urma cărora conservatorii au câștigat o majoritate confortabilă, au condus la deblocarea procesului.