Fondul European de Investiții sprijină microfinanțările în România cu 16.5 milioane lei

euro

Fondul European de Investiții (FEI) instituie primele operațiuni de sprijinire a microfinanțării în România în cadrul Componentei investiționale de consolidare a capacităților a Programului UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare social.

FEI urmează să crească capacitatea instituțiilor financiare românești Patria Credit și OMRO pentru sprijinirea microcreditelor și a împrumuturilor din categoria microfinanțărilor în România în cadrul Componentei investiționale de consolidare a capacităților a Programului UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială.

 

Consolidarea capacităților Patria Credit beneficiază de sprijin în valoare de 10 milioane lei pentru a-și extinde activitatea, iar cea a OMRO de 6,5 milioane lei pentru a-și îmbunătăți tehnologia, mecanismele de punctare și fluxurile operaționale.

Datorită sprijinului financiar din cadrul Componentei investiționale pentru consolidarea capacităților a EaSI, care este gestionată de Fondul European de Investiții (FEI) în numele Comisiei Europene, două instituții de microfinanțare din România vor dispune de o capacitate mai mare de a acorda microcredite întreprinderilor mici.

  • Patria Credit va primi 10 milioane lei pentru a-și dezvolta portofoliul care îi vizează în mod special pe clienții vulnerabili care nu au acces la sectorul financiar tradițional;
  • OMRO România va beneficia de 6,5 milioane lei pentru achiziționarea și implementarea de noi soluții informatice care să vizeze creșterea eficienței și consolidarea analizei riscului de credit.

Comentând cu privire la investițiile vizând consolidarea capacității din cadrul EaSI, directorul executiv al FEI, Pier Luigi Gilibert, a declarat: „Salutăm cu entuziasm lansarea punerii în aplicare a Componentei de consolidare a capacităților în România în cadrul Programului UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială. Astfel se va spori capacitatea instituțiilor financiare de a îmbunătăți accesul microîntreprinderilor la finanțare, întrucât acest aspect este esențial pentru dezvoltarea în continuare a activităților lor economice care generează multe locuri de muncă și contribuie la creșterea PIB-ului țării”.     

Comisarul UE pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen, a declarat: „Sunt încântată de semnarea primelor acorduri în cadrul EaSI vizând consolidarea capacităților în România. Sprijinul UE va permite Patria Credit și OMRO România să își consolideze capacitatea de a acorda microfinanțare microîntreprinzătorilor, inclusiv persoanelor vulnerabile, care se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește accesul la finanțare. Aceasta reprezintă o investiție judicioasă într-o Europă mai favorabilă incluziunii.

Directorul general al Patria Credit IFN, Raluca Andreica, a declarat: „Suntem bucuroși și recunoscători că parteneriatul nostru tradițional cu Fondul european de investiții și cu Uniunea Europeană va continua să sprijine antreprenorii rurali să se dezvolte prin intermediul Componentei investiționale destinate consolidării capacităților în cadrul Programului pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială. El consolidează angajamentul nostru de a dezvolta în continuare misiunea noastră de incluziune financiară în România și de a ajuta micile întreprinderi rurale să progreseze și să aducă prosperitate comunităților și familiilor lor”.

Directorul general al OMRO IFN, János Bereczki, a declarat: „Considerăm că experiența clienților, viteza de procesare, flexibilitatea, calitatea subscrierii și relațiile sunt esențiale pentru succesul microîntreprinderilor. Salutăm implicarea UE în sprijinirea microantreprenorilor, deoarece, cu ajutorul unor instrumente precum Componenta investițională pentru consolidarea capacităților din cadrul Programului pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială, putem deservi acum mai mulți clienți oferindu-le soluții financiare. ”