Oportunități de finanțare nerambursabile pentru sprijinirea investițiilor în cogenerare de înaltă eficiență

Oportunități de finanțare nerambursabile pentru sprijinirea investițiilor în cogenerare de înaltă eficiență

Vă informăm cu privire la posibilitatea de finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (2014 – 2020), Axa Prioritară 6 – Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectiv specific 6.4 Creşterea economiilor în consumul de energie primară produsă prin cogenerare de înaltă eficienţă

Acțiuni
• Realizarea / modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficienţă (maximum 8 MWe) pe gaz natural şi biomasă la nivelul întreprinderilor
• Realizarea / modernizarea centralelor electrice de cogenerare de înaltă eficienţă care utilizează gaze reziduale provenite din procese industriale la nivelul întreprinderilor

Asistenţa financiară nerambursabilă maximă este de de 15.000.000 euro iar contribuţia publică este asigurată în proporţie de Buget de stat: 15% și respective FEDR : 85%.

Intensitatea ajutorului nerambursabil este cuprinsă între 60 și 80%.

Contribuția beneficiarului:
• 20% din costurile eligibile ale proiectului, pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici
• 30% din costurile eligibile ale proiectului, pentru întreprinderile mijlocii
• 40% din costurile eligibile ale proiectului pentru întreprinderile mari

Condiții beneficiari eligibili
• Societăţile din industrie constituite conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau conform legislației specifice dintr-un alt stat membru UE, care înregistrează consumuri energetice de peste 200 tep/an și care pot dovedi un necesar util de energie termică pentru procesele industriale cu o durată de minim 4.000 h/an.
• Reprezentantul desemnat al unui parc industrial, entitate cu personalitate juridică constituită conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care înregistrează consumuri energetice de peste 200 tep/an și care poate dovedi un necesar util de energie termică pentru procesele industriale cu o durată de minim 4.000 h/an pentru investițiile privind producția de energie prin cogenerare de înaltă eficiență, și care poate fi:
 administratorul parcului, entitate cu personalitate juridică constituită conform prevederilor Legii nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, dacă prin contractul de administrare și servicii conexe încheiat cu rezidentul parcului are obligația furnizării energiei pentru rezidenții parcului;
 distribuitorul de energie al parcului industrial (operatorul care asigură distribuţia energiei în cadrul parcului), dacă există un contract comercial de furnizare a energiei între administratorul parcului și distribuitorul de energie al parcului.
Se iau în considerare toate formele de produse energetice, combustibili, energie termică, energie din surse regenerabile, energie electrică sau orice altă formă de energie, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. (d) din Regulamentul (CE) nr. 1.099/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind statisticile în domeniul energiei.

Activități eligibile/Cheltuieli eligibile
Următoarele activităţi prevăzute în proiect sunt eligibile:
• Achiziţionarea de instalaţii / echipamente pentru construcția / modernizarea centralelor de cogenerare de înaltă eficiență;
• Construcţii care fac obiectul proiectului de producere a energiei prin cogenerare, aferente echipamentelor modernizate.
Alte instalaţii / echipamente decât cele de mai sus pot fi considerate eligibile numai dacă solicitantul dovedeşte faptul că sunt absolut necesare în vederea implementării sistemelor de cogenerare de înaltă eficiență.

Activități cu caracter general:
• Informarea / publicitatea aferentă proiectului;
• Auditul financiar.

Termen limită de depunere a proiectelor: 1 iulie 2019.