Draftul de buget si Start-Up Nation – 2019

Ministrul Oprea, despre Start-Up Nation: Am discutat azi cu ministrul Finanțelor și am lămurit acest aspect

Thumbnail

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea, spune că a discutat vineri cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, pentru asigurarea de credite de angajament de 2 miliarde de lei în bugetul de stat pe anul 2019, pentru programul Start-Up Nation 2018-2019.

„Creditele de angajament în valoare de 2 miliarde de lei, necesare pentru derularea Programului Start-Up Nation, sunt certe și vor apărea în Bugetul de stat pe 2019. Am lămurit acest aspect în discuțiile pe care le-am avut astăzi cu ministrul Finanțelor. Îi încurajez pe antreprenori să depună în continuare proiectele din sesiunea actuală. Numărul planurilor de afaceri înregistrate a ajuns la 20.400, astăzi la ora 11. Experiența anilor anteriori a arătat că SUN a ajutat în mod real producția și serviciile de calitate, a generat locuri de muncă sustenabile și povești de succes” – a scris Oprea, pe Facebook.

Creditele de angajament au nevoie să fie transformate în credite bugetare, pentru a se putea face plăți din ele. Transformarea în credite bugetare se face la rectificarea bugetară, dar nu mai devreme de iulie 2019.

Reamintim că în draftul de buget propus joi de Ministerul Finanțelor, programul Start-Up Nation ar urma să aibă alocați 444 de milioane de lei, credite de angajament, în bugetul de stat pe anul 2019, ceea ce ar ajunge pentru contracarea a numai 2.220 de firme beneficiare în acest an.

Proiectul se mai poate modifica în Guvern, dar și la Parlament.

Totul despre Start-Up Nation 2018, AICI.

TUTORIAL Start-Up Nation 2018, dacă vreți să vă pregătiți pentru depunerea propriului proiect: