Romania este pe punctul de a inregistra un record nemaiatins de doua decenii.

Pentru prima data in ultimii 20 de ani, numarul de salariati il va egala pe cel al pensionarilor, dar nu si in Teleorman, unde avem 16 pensionari la 10 angajati

Pana la finalul anului, numarul angajatilor ar putea fi egal cu numarul de pensionari, in cazul in care angajarile isi mentin ritmul actual.

 In sfarsit, se prevad si lucruri bune pentru economia romaneasca. Specialistii sunt de parere ca, in ritmul actual de crestere a noilor angajari, numarul de salariati – de 4,94 milioane de persoane in iunie 2018 – il va egala pe cel al pensionarilor – de 5 milioane de persoane – pana la finalul acestui an.
In primul trimestru din 2018, angajatorii au facut peste 90.000 de noi angajari, astfel numarul de salariati a ajuns la 4,94 milioane. In aceste conditii, daca angajatorii isi mentin tendinta, pana la finalul anului am putea trai un moment istoric, in care numarul de angajati este egal cu cel al pensionarilor.

Este important de mentionat faptul ca pana acum, pensionarii erau in numar mai mare decat angajatii, lucru ce ingreuneaza foarte mult bunul mers al economiei nationale. Estimarile specialistilor la inceput de an erau mai putin optimiste, estimand ca pana in 2040, un angajat din Romania va fi nevoit sa sustina 2,5 pensionari.

Presedintele CFA Romania, Adrian Codirlasu, este de parere ca, in momentul in care un angajat va fi nevoit sa sustina pensiile pentru 2,5 pensionari, statul va fi pus intr-o situatie critica, in care va avea doar trei optiuni, toate cu un impact negativ in societate.

Astfel, potrivit lui Adrian Codirlasu, Guvernul fie va majora taxele si impozitele pentru a suplini deficitul, fie va alege sa mareasca varsta de pensionare, fie va reduce din pensii.

Totusi, aceasta teorie ar putea ramane in picioare, in conditiile in care e foarte putin probabil sa stim cu exactitate cum vor sta lucrurile pana in 2040. Pana atunci insa, Romania ar putea avea parte si de un “moment de respiro”, in care numarul de salariati sa il egaleze pe cel al pensionarilor.

“Daca se va intampla acest lucru, iar cres­te­rea numarului de salariati va conduce la un ra­port de 1 la 1 intre numarul de angajati si nu­ma­rul de pensionari, va fi foarte bine pentru eco­no­mie, pentru ca sarcina unui salariat care isi pla­teste toate taxele si impozitele este un pic usu­rata. Ar fi bine sa creasca acest raport, adica nu­ma­rul salariatilor sa fie mai mare decat al pen­sionarilor, pentru a reduce presiunea pe care o exercita persoanele inactive, care au drep­tul la o viata decenta si care au drept la pen­sie”, a explicat Constanta Mihaescu, profe­sor la Departamentul de Statistica si Econo­me­trie al Facultatii de Ciber­netica, Statistica si Infor­matica Econo­mica din cadrul ASE Bucuresti.

 

Romania nu a mai avut un raport atat de echilibrat in ceea ce priveste numarul de pensionari versus cel al salariatilor din anul 1997, cand existau 5,597 milioane de salariati si 5,431 milioane de pensionari (un raport de 0,97 pensionari/ salariati fata de 1,01 in iunie 2018).
Cel mai mare dezechilibru din acest punct de vedere a fost inregistrat in ianuarie 2011, in plina criza, cand Romania ajunsese la un numar de 4,095 milioane de salariati si 5,475 mi­lioane de pensionari, raportul dintre pen­sionari si sala­riati fiind de 1,33.
Specialistii subliniaza faptul ca “cu cat avem mai putini pensionari raportati la un sa­la­riat, cu atat e mai bine” si spera ca politicile Guvernului sa incurajeze investitiile in directiile care genereaza locuri de munca, si, in acelasi timp, sa sustina mediul privat reducand fiscalitatea si venind in intampinarea antreprenorilor cu programe si masuri benefice.

Doar in aceste conditii vom putea vorbi in Romania despre reducerea taxelor si impozitelor si de posibilitatea reala de a sustine majorari de pensii si salarii. Numai cu un mediu de afaceri profitabil, care isi permite sa faca angajari si sa plateasca taxe si impozite pentru salariati, vom putea evolua din punct de vedere economic. De asemenea, doar avand politici sanatoase, infrastructura rutiera si strategii eficiente pe termen lung prin care sa atragem investitori straini, vom reusi sa transformam Romania intr-un loc in care sa se intoarca cei aproximativ 4 milioane de cetateni plecati la munca in strainatate.