Semestrul European 2018 – Raportul de țară pentru România, dezbatere aprinsă la București

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat miercuri o conferință în care au fost detaliate datele Raportului de țară pentru România 2018.

Din perspectiva recomandărilor de țară, Angela Cristea, șef al Reprezentanței CE în România, a avertizat că numai în 4% dintre recomandările specifice au fost îndeplinite, iar în alte 68% dintre acestea s-au înregistrat ”anumite progrese”.

Prezent la manifestare, ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a recunoscut o parte dintre observațiile conținute în raport, cel puțin cea vizând calitatea creșterii economice.

”Nu vreau să intru în detalii, cifre, macro, să ne argumentăm fiecare poziția. Sunt informații oficiale, atât ale INS ale Eurostat, date pe care Comisia le confirmă vizavi de creșterea economică din România, vizavi de datele bune economice… Dar, e adevărat și ce se spune că, astăzi, consumul reprezintă principalul element de creștere. Iar asta trebuie să se schimbe, obligatoriu și în termen cât mai scurt. Cred că lucrurile se vor schimba, cel puțin la nivel de guvern. În felul în care strategia este definită, unele măsuri din programul de guvernare arată foarte clar că asta este direcția”, a afirmat ministrul Teodorovici.

Pentru alte critici însă, ministrul consideră că vina trebuie împărțită, inclusiv cu Bruxelles-ul:

”În ceea ce privește capacitatea administrativă, aici îmi aduc aminte o cifră: România a cheltuit, în ultimii 20 și ceva de ani, pentru a întări capacitatea administrativă, undeva între 7 și 9 miliarde de euro. Vă dați seama cât de mulți bani s-au cheltuit, s-au investit, în speranța că lucrurile se vor schimba? Și rezultatele le vedem cu toții, ce se întâmplă (…) Aici, și UE a alocat foarte importante sume, s-au închis rapoarte, s-au închis verificări, s-au finalizat audit-uri. Și totul a fost nu la superlativ, dar a fost foarte bun, a fost OK, impactul a fost cel scontat. Ce vreau să spun cu asta este că la ce se întâmplă astăzi, la părțile mai puțin bune, sunt și coautori- și colegii de la Comisie, și alte structuri naționale, și nu numai… Asta vă spun în mod justificat, ca persoană implicată în sistem de-a lungul timpului”, a declarat Eugen Teodorovici.

Publicat ca document de lucru al Comisiei Europene la începutul lunii martie, raportul face parte din pachetul anual al Comisiei elaborat în contextul Semestrului European (instrumentul de monitorizare a politicilor economice naționale la nivelul UE).