Zilele Cetății Făgărașului

cetate-213x300

Începând de joi, 17 august și până duminică, 20 august, Făgărașul va fi în sărbătoare. 

La scena amplasată lângă Casa Municipală de Cultură Făgăraș vor urca în primele două zile, 17 și 18 august, artiști de muzică populară locali, ansamblurile de dansuri din Făgăraș și Țara Făgărașului, binecunoscutul artist local George Rotaru, Ionela Moruțan, Daniel Rosalim și Tarafaul din Carpați care va aduce în fața dumnevoastră folclorul reinterpretat. Toți artiștii locali vor fi acompaniați de Orchestra Casei de Cultură Făgăraș condusă de maestrul dirijor Alexandru Dodos.

În zilele de 19 și 20 august,  pe scena vor urca artiști locali de muzică ușoară, trupă de dans locală, Trupa Triplu Sec, Tribute to Ac/DC, Mihai Mărginean & Band, Trupa DINFIER, Anca Parlea Band, Traffic Strings, JO, Horia Brenciu & Orchestra.

Programul din Cetatea Făgăraș va fi următorul:

  • Pentru copii va avea loc în zilele de joi, vineri și sâmbătă între orele 17.00 – 20.00 – GRĂDINIȚA MEDIEVALĂ;
  • Joi, vineri, sâmbătă, duminică se vor desfășura ateliere de fierărie, tâmplărie, pietrărie cu Calfele Călătoare;
  • Joi, de la ora 21.00 se va difuza filmul ”History of Love”; vineri – Filmul ”Câini”; sâmbătă – filmul ”Mucenicul”;
  • Sâmbătă, de la ora 20.00 va avea loc un concert de muzică medievală cu artista Georgia Gulea.

Pe aleea de lângă Catedrala Ortodoxă ”Sf. Ioan Botezătorul” vor fi amplasate corturile meșteșugarilor care își vor prezenta cele mai frumoase produse: opinci, covoare țesute manual, ceramică, sticlărie, port popular, mărgele, curele, bijuterii din lemn, tricotaje, împletituri porumb, etc.

În aceeași perioadă se vor desfășura, după orele 23.30, after party-uri – MOON SHIFT în cortul amplasat în parcarea Cetății Făgăraș.

De asemenea, gurmanzii vor putea savura din bucatele alese care vor fi puse la vânzare de către comercianții făgărășeni la terasele amplasate lângă Cetatea Făgăraș.

Pe latura nordică a Cetății Făgăraș, copiii se vor putea distra în parcul special amenajat pentru ei.

Duminică, de la ora 23.00, după concertul Horia Brenciu & Orchestra va avea loc un mare foc de artificii.

Sursa > Fagarasul Tau