România, pe masa UE

România, pe masa UE: Comisia de Buget din PE analizează miercuri cauzele nivelului scăzut al absorbției fondurilor de către România

 

Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European discută miercuri, la Bruxelles, în cadrul unei audieri publice, despre nivelul absorbției fondurilor europene în perioada 2007 – 2013 și despre cauzele nivelului scăzut al absorbției din România.

Potrivit documentului de prezentare al statisticii aferente exercițiului financiar 2007-2013, România ocupă ultimul loc între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește absorbția fondurilor europene pentru perioada respectivă, exceptând Croația care a aderat la Uniunea Europeană în 2014.

Documentul conține inclusiv o contradicție:

Potrivit datelor Comisiei pentru control bugetar din Parlamentul European România a atins o rată de absorbție de 85%.

Procentul comunicat de autoritățile române este de 89%.

Media Uniunii Europene este de aproximativ 95%.

România a pierdut aproximativ 3 miliarde de euro din cele aproape 20 de miliarde de euro, fonduri structuale și de coeziune, bani gratuiți pe care Uniunea Europeană i-a alocat țării pentru perioada 2007 – 2013.

Pierderile ar fi putut să fie mult mai mari dacă UE nu decidea asupra politicii de ”fazare” a proiectelor ce  nu au putut fi finalizate nici după perioada n+2 decisă de Bruxelles.

Iminenta prezentare a statisticii l-a determinat pe europarlamentarul Siegfried Mureșan să transmită următoarea declarație politică:

”Un lucru mai îngrijorător este că autoritățile române nu au învățat nimic din acest eșec.

Cauzele prezentate de Parlamentul European pentru slaba absorbție a fondurilor europene în 2007 – 2013, respectiv, deficitara coordonare a autorităților de management (AM-uri) responsabile cu gestionarea fondurilor europene, precum și alte obstacole administrative și legislative, le găsim și acum, la 10 ani distanță.

Astăzi, deși am trecut deja de jumătatea noului exercițiu bugetar, 2014 – 2020, România are acreditate doar 2 din cele 10 autorități de management, instituțiile care gestionează fondurile europene, selectează proiectele și monitorizează implementarea lor.

În comparație, Polonia are acreditate 24 din 25 de autorități, Cehia are acreditate 11 din 11, Slovacia, 10 din 10, Bulgaria 10 din 11, iar Ungaria are acreditate 9 din 10.

Vedem astăzi că incompetența și dezinteresul Guvernului Tăriceanu din anii 2007 – 2008 au dus la întârzierea începerii absorbției fondurilor europene pentru perioada 2007 – 2013, așa cum arată Documentului de prezentare a Audierii Publice de mâine din Parlamentul European, și, în cele din urmă, au contribuit semnificiativ la pierderea a peste 3 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile, care ar fi putut însemna zeci de mii de locuri de muncă în plus pentru români și o economie mai prosperă pentru țara noastră.

Guvernele PSD – ALDE de acum repetă «rețeta» eșecului patentată de Guvernul Tăriceanu, iar România riscă, astfel, ca, la finalul actualului ciclu financiar, 2014 – 2020, să fie tot codașa absorbției fondurilor europene. Așa cum arată situația astăzi, la jumătatea exercițiului financiar, cu 0% absorbție pe fondurile europene de dezvoltare regională și coeziune.

Țara noastră are nevoie urgent de un guvern capabil să reducă din decalajul de timp pe care îl avem din nou față de celelalte țări europene în ceea ce privește gestionarea programelor de finanțare a fondurilor UE.

România trebuie să folosească fiecare euro din fondurile europene care ni se cuvin pentru a reduce decalajul economic față de restul statelor Uniunii Europene.

În loc să utilizeze aceste fonduri, Guvernul PSD – ALDE amenință cu mărirea  taxelor și creșterea presiunii pe investitorii privați și mediul de afaceri și cu confiscarea fondurilor depuse de români pentru o bătrânețe mai liniștită la Pilonul II de pensii.

La o singură explicație te poate duce gândul de ce nu vrea Guvernul PSD – ALDE acești bani gratuiți de la Uniunea Europeană: cheltuirea lor se face sub stricta supraveghere a instituțiilor europene pe principii de eficiență și echitate, iar politicienii nu pot nici aloca aceste fonduri discreționar după bunul plac și, cu atât mai puțin, nu-i pot băga în buzunarele firmelor de casă sau ale apropiaților.”