Consumul individual efectiv al românilor

Consumul individual efectiv al românilor – la 63% din media UE. Eurostat zice că am depăşit Croaţia şi am ajuns din urmă Ungaria

 

România a ajuns în 2016 la 63% din nivelul de trai mediu al UE 28, potrivit indicatorului de consum individual efectiv (AIC), arată datele comunicate de Eurostat. În varianta mai cunoscută de măsurare a nivelului de trai, care constă în PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare standard, ne-am situat la 59% din media UE.

Ţara noastră a ajuns din urmă Ungaria, a depăşit Croaţia şi a înregistrat cea mai mare creştere a acestui indicator în ultimii patru ani. Contrar percepţiei publice, care reclamă o nouă majorare substanţială a veniturilor avansul între 2013 şi 2016 a fost de nu mai puțin de nouă puncte procentuale.

PIB/locuitor faţă de AIC

Consumul individual efectiv (abreviat AIC în limba engleză), reflectă mai fidel bunăstarea unui cetăţean dintr-o anumită ţară decât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acesta din urmă se bazează pe bunurile şi serviciile achiziţionate şi plătite de o gospodărie.

În schimb, AIC se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor realmente consumate de indivizi, fără a ţine cont de faptul că acestea au fost contractate şi plătite de către gospodării, guvern sau organizaţii non-profit. De aceea, este de preferat pentru comparaţii internaţionale și reflectă mai bine nivelul de trai.

Diferenţele rezultă din aceea că ponderea plăţilor făcute direct de gospodării pentru servicii importante, precum sănătatea şi învăţământul, diferă substanțial de la o ţară la alta. Astfel, ordinea aparentă a țărilor după nivelul de trai, ce ar rezulta din compararea clasicului PIB/locuitor, poate suferi modificări importante.

Evoluția clasamentulului european între 2013 – 2016

Iată cum se prezintă valorile din 2013 până în 2016, pentru a vedea care au fost evoluțiile din ultimii patru ani analizați de Eurostat și ce schimbări semnificative au avut loc în pozițiile ocupate de diferite state. România se distinge net prin evoluţia spectaculoasă a nivelului veniturilor măsurate prin consumul individual efectiv.

Cele mai mari diferențe între indicatorii AIC și PIB/locuitor la nivelul UE (dar, atenţie, toate negative) se observă în Olanda, Danemarca și Suedia. Irlanda se află în situația specială a unor raportări statistice conjuncturale din motive de relocare a unor mari companii iar Luxemburgul este un caz special datorită afluxului de lucrători din țările vecine.

Italia, al doilea mare partener comercial al României, este țara cea mai apropiată de media UE la ambii indicatori de nivel de trai. Ea se constituie mai fidel în referința pentru procesul nostru de convergență reală. Ea figurează la distanță considerabilă de grupul statelor occidentale nordice şi este mai aproape de suratele latine Spania şi Portugalia

În clasamentul după AIC pe anul 2016, podiumul este ocupat de țări de limbă germană, cu Luxemburgul detașat la 132% dar în mare pierdere de viteză (145% din media UE în urmă cu patru ani) și cu Germania și Austria situate peste pragul de 120%, cam dublu faţă de noi. Urmează un bloc compact de șapte state cu valori cuprinse între 111% și 115%.

Dintre fostele componente ale blocului estic, Lituania a ajuns cea mai avansată la nivelul AIC. Oarecum discret, ea a ajuns la nivelul de 86%, a depășit Portugalia și se apropie de Spania. Cehia şi Slovacia au depășit deja Grecia, de care sunt foarte aproape acum Slovenia și Polonia.

Diferența majoră dintre PIB și AIC se poate astfel vedea într-o comparație-școală. Polonia și Ungaria figurează în statistica Eurostat cu aproape același nivel al PIB/locuitor (69% la 67%). Cu toate acestea, la nivelul de trai efectiv polonezii apar cu mult peste unguri, cu 75% din media UE față de doar 63% din media UE.

De reţinut că diferenţa dintre România şi Bulgaria s-a majorat în ultimii patru ani de la cinci puncte procentuale până la zece puncte procentuale la nivelul AIC, deşi modificarea la nivelul diferenţei de PIB pe locuitor la paritatea puterilor de cumpărare a cunoscut o modificare minimă, de doar un punct procentual.

Se vede acum, la aproape două decenii trecute de la criza din 1997 şi ameninţarea cu incapacitatea de plată că decizia de a susţine pentru leu un curs valutar flotant în locul recomandatului (la acea vreme) consiliu monetar şi curs fix faţă de euro, pe care l-au acceptat colegii de val de aderare la UE de la sud de Dunăre, a fost justă.

După cum am anticipat anterior, beneficiile acordate în 2016, poate chiar peste posibilităţile rezultate strict din nivelul PIB/locuitor, ne-au dus binişor peste pragul de 60% la AIC, chiar înainte ca PIB-ul să atingă această cotă.

Rămâne întrebarea dacă nivelul de trai poate fi susţinut, pe model polonez (la care ne-am raportat în permanenţă) la patru-cinci procente peste nivelul de PIB/locuitor, aflat deja la un pas de pragul minim teoretic recomandat (60% din media UE) pentru adoptarea euro. Cheia ar fi combinaţia între stabilitatea preţurilor şi cea a cursului de schimb, pe care nu prea mai avem spaţiu să o testăm prin creşterea exagerată a veniturilor.