Securitatea socială și cheltuielile bugetare după 10 ani în UE

Cheltuielile pentru securitate socială au crescut în cei zece ani de apartenență la UE cu ceva mai mult de două procente din PIB și aproximativ un sfert din alocările preaderare, tot prin raportare la rezultatul economic al țării.

Saltul a fost făcut aproape integral în anul 2009, creșterile din 2008 fiind anulate de evoluția descrescătoare din perioada 2012 – 2015 (vezi tabelul).

Nivelul maxim al alocărilor pentru protecția celor care au avut nevoie de susținerea statului a fost atins, oarecum paradoxal, nu în 2009 sau 2010, ci în 2011. Exact într-o perioadă apreciată ca fiind de austeritate maximă. Asta ca pondere în PIB, adică s-a dat maxim din ce se putea da. Dacă se face, însă, raportarea la cheltuielile totale ale bugetului public, anul de maxim al alocărilor sociale a fost 2014.

S-a ajuns atunci, după opt ani de creștere consecutivi la acest indicator mai relevant pentru prioritizarea banilor, de la un nivel de 23,3% în anul aderării la UE până la 32,8% din cheltuielile publice. Evoluție echivalentă cu o majorare de circa 40% a ponderii în alocările statului, expresie a deplasării către modelul social european.

Acest efort de creștere a importanței acordate securității sociale ( șase puncte procentuale din alocări pe parcursul a numai doi ani) a fost, însă, în contracurent cu diminuarea semnificativă a încasărilor bugetare, care, pe fondul crizei economice, s-au redus cu aproape patru puncte procentuale din 2007 și până în 2009.

Ceea ce a contribuit, la expandarea deficitului bugetar către recordul negativ de -9,5% din PIB, consemnat în anul 2009. Dacă se examinează datele cu atenție, însă, apare o mare surpriză. Creșterea cheltuielilor pentru protecția socială NU a constituit factorul principal pentru adâncirea minusului finanțelor publice.

Mai precis, în cei trei ani 2007 – 2009, partea dată de stat în plus pentru protecție socială ( creștere de pensii, ajutoare sociale etc.) s-a crescut cu doar 3,3% din PIB, în timp ce deficitul bugetului general consolidat s-a majorat cu 7,4% din același PIB. Adică doar 45% din deficit s-a făcut pe motiv de protecție socială și, doar într-un singur an (2009), partea acesteia a fost ușor majoritară (53%).

Cu alte cuvinte, lucrurile sunt mult mai încurcate decât teoriile simplificatoare vehiculate, în care unii au pus accentul pe cheltuielile nesustenabile angajate de stat într-o perioadă de dificultăți economice iar alții pe risipa și/sau furturile întreprinse sub diferite forme din bani publici.

Culmea, în 2010 și 2011, partea ce a revenit protecției sociale din PIB NU a fost afectată de procesul relativ rapid de ajustare a deficitului bugetar. Concret, deși contraintuitiv și instinctiv atacabil pe baza percepției publice, cheltuielile pentru securitate socială s-au majorat cu 0,2% din PIB, în timp ce deficitul a fost restrâns cu nu mai puțin de 4,1%.

Nici în intervalul 2012 – 2015, ideea că strângerea curelei pentru încadrarea în regulile draconice de deficit și respectarea angajamentului de compact fiscal ( reamintim că ne duceam spre -1% din PIB deficit) s-ar făcut pe calea tăierilor masive din posibilitățile de protecție socială nu se verifică.

La o diminuare a acestora de un procent din PIB cumulat pe parcursul a patru ani, deficitul bugetar a fost redus pe mai departe cu alte 4,6 procente de PIB. Mai clar, doar 22% din ajustarea bugetară s-a făcut prin diminuarea beneficiilor sociale. Care au fost anul trecut cu 2,4% din PIB peste nivelul din anul de dinaintea aderării la UE și cu 2,2% peste cel din primul an al aderării.

Asta înseamnă că protecția socială a fost, oricum, cam cu un sfert mai mare față de situația preaderare. Pentru 2016, rămâne de văzut atunci când se va trage linie, cât anume din expandarea din nou a deficitului bugetar cu circa 2% din PIB ( care a anulat eforturile din trecut și a pus la index angajamentele de păstrare a unui echilibru bugetar prudent) se va regăsi într-un spor de securitate socială.

Cert este că, înainte de a face afirmații categorice și de a ne lăsa păcăliți într-un sens sau în altul de cei care doresc prioritizarea utilizării banilor publici într-un scop sau altul, ar trebui să fim foarte atenți. Mai ales atunci când se scoate în față sau se anatemizează creșterea cheltuielilor pentru protecția socială iar în spate, pe fundalul finanțelor publice, se petrec mult mai discret, alte evoluții