Un singur proiect de finantare depus pe PNDR 2014-2020

EXCLUSIV: cate proiecte au fost depuse pana acum pentru cele doua masuri de finantare deschise din noul PNDR 2014-2020

 

Din punctul de vedere al performanţelor agricole şi al dezvoltării rurale, stadiul actual real al agriculturii româneşti este similar cu stadiul în care se afla agricultura ţărilor UE-6 în anii 1965–1970, se arată în strategia elaborată de Comisia Prezidenţiale pentru Politici Publice de Dezvoltare a Agriculturii în România. 

Fermierii romani par sa nu se grabeasca in accesarea fondurilor europene din cadrul noului Program de Dezvoltare Rurala 2014-2020. Doar un singur proiect de finantare a fost depus pana acum pentru cele doua masuri de finantare deschise pe 25 martie de Ministerul Agriculturii.

„In cadrul sesiunii de primire a proiectelor, pentru subMasura 4.1 „Investitii în exploatații agricole” si subMasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, a fost depus un singur proiect, pana in acest moment”, precizeaza Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), in urma unei solicitari adresate de StiriAgricole.ro.

Proiectul de finantare depus apartine unui solicitant din judetul Olt si are ca obiect modernizarea exploatatiei agricole prin achizitia de utilaje, aferent masurii 4.1. Valoarea totala a proiectului (cheltuieli eligibile si neeligibile) este de 816,1 mii euro, din care 658,8 mii euro reprezinta valoarea eligibila a acestuia. Din aceasta suma 329,4 mii euro reprezinta valoarea fondurilor europene nerambursabile.

 

Sursa:StiriAgricole.ro