Circa 500 de firme vor fi susţinute de business angels cu 5-10 milioane euro în următorul an

Aproximativ 500 de companii ar putea beneficia în următorul an de fonduri totale de 5-10 milioane euro din partea investitorilor de tip business angels, în urma adoptării legii, cele mai interesante fiind afacerile cu potenţial de creştere din IT, servicii şi turism, apreciază oamenii de afaceri.

“Cred că se vizează în jur de 500 de companii pentru investiţii business angels în următoarele 12 luni şi vor fi implicate sume cuprinse între cinci şi 10 milioane euro global. Când va ajunge la maturitate piaţa, probabil va permite mai mult”, a declarat marţi Florin Jianu, fostul ministru delegat pentru IMM-uri şi turism, la o conferinţă organizată de Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

Legea business angels prevede că un investitor persoană fizică poate contribui cu minim 3.000 de euro şi maxim 200.000 euro la o afacere a unei companii tinere, pentru maxim 49% din capitalul acesteia. Investitorul este scutit de impozit pe veniturile din dividende timp de cinci ani şi pe veniturile din diferenţa preţului pe părţile sociale deţinute atunci când va ieşi din afacere, dar nu mai devreme de trei ani de la dobândirea participaţiei.

Oamenii de afaceri spun că 80% dintre companiile din SUA care se înfiinţează beneficiază de o investiţie de tip business angels.