România, printre puţinele ţări ale căror datorii totale raportate la PIB au scăzut

România, printre puţinele ţări ale căror datorii totale raportate la PIB au scăzut, începând cu 2007

Mediafax,

  România se află printre puţinele   ţări care au înregistrat o scădere a datoriei raportate la PIB, începând cu   2007, de 7 puncte procentuale, alături de Israel, Egipt, Arabia Saudită şi   Argentina, ca urmare a reducerii datoriei companiilor cu 35 de puncte   procentuale, potrivit McKinsey&Company.

În schimb, datoria guvernamentală a României a crescut cu 26 de puncte procentuale din 2007. În ceea ce priveşte datoria consumatorilor, aceasta a crescut cu 1 punct, în timp cea datoria sectorului financiar a coborât cu 4% în intervalul analizat.

Analiza se bazează pe datele disponibile pentru anul 2007 şi la sfârşitul trimestrului al doilea al anului trecut pentru economiile dezvoltate, în timp ce pentru economiile în curs de dezvoltare, categorie unde a fost inclusă şi România, sunt folosite datele corespunzătoare anilor 2007 şi 2013.

Israel a consemnat cel mai mare declin al datoriei naţionale, de 22 puncte procentuale, fiind urmată de Arabia Saudită, cu o scădere de 14 puncte procentuale, şi Argentina, cu o reducere de 11 puncte procentuale, conform analizei realizate de firma de consultanţă americană.

Cele mai mari creşteri procentuale ale datoriei totale din 2007 până în 2014 au fost consemnate de Irlanda (cu 172 puncte procentuale), Singapore (129 puncte procentuale) şi Portugalia (100 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte nivelul datoriei naţionale raportat la produsul intern brut (PIB), România ocupă locul 39 în rândul celor 47 de ţări luate în considerare de firma de consultanţă americană. Astfel, datoria României reprezenta 104% din PIB în 2013, la egalitate cu Turcia.

Clasamentul este condus de Japonia, cu o datorie de 400% din PIB, urmată de Irlanda, cu o datorie de 390% din PIB şi Singapore, cu o datorie de 382% din PIB.

La nivel global, datoria a avansat cu 57.000 miliarde de dolari din 2007 până la jumătatea anului trecut şi reprezintă 286% din PIB-ul mondial, potrivit datelor McKinsey&Company. Datoria guvernamentală la nivel mondial a crescut cu 25.000 miliarde de dolari în perioada analizată, iar analiştii firmei de consultanţă estimează că aceasta va continua această evoluţie în Europa şi Japonia în acest an.

Studiul ia în calcul 22 de economii avansate şi 25 de economii în dezvoltare şi analizează evoluţia datoriei naţionale, divizate în patru categorii: datoria guvernamentală, a companiilor din afara domeniului financiar, a consumatorilor privaţi şi a companiilor din sectorul financiar.