„Oraşul reciclării“-Competiţie este organizată de Eco- Ambalaje

Municipiul Făgăraş a intrat în competiţie alături de alte municipii din ţară pentru titlul de „Oraşul reciclării“. Competiţia este organizată de Eco- Ambalaje în colaborare cu Asociaţia Municipiilor din România şi Institutul pentru Politici Publice. „Oraşul reciclării“ are loc în perioada 1 ianuarie – 30 iunie, iar primăriile înscrise se vor lupta pe mai multe fronturi: cel al calităţii serviciilor de colectare separată a deşeurilor de ambalaje, al celor mai bune muniţii de conştientizare şi mobilizare a populaţiei pentru separarea deşeurilor şi în final al celor mai mari cantităţi de deşeuri de ambalaje colectate.
Reprezentanţii Primăriei Făgăraş au început déjà activităţile de conştientizare a elevilor care vor participa la această competiţie.

10933151_835840566454089_819994645_n-220x220

Prima oprire a fost la Colegiul „Aurel Vijoli“.
Ce înseamnă colectarea selectivă, de câţi ani este nevoie ca un pet să se degradeze, dar şi multe alte lucruri interesante menite să protejeze mdiul înconjurător au aflat astăzi elevii prezenţi la întâlnire.
La finalul întâlnirii, elevii au răspuns la câteva întrebări privind reciclarea şi s-au descurcat de minune.
De la Colegiul „Aurel Vijoli“ sunt înscrise 6 clase care alături de colegii lor de la celelalte instituţii şcolare din oraş vor trebui să adune cea mai mare cantitate de deşeuri reciclabile pentru a ieşi învingători. La finalul celor 6 luni de competiţie , câştigătorul va obţine titlul de „Oraşul reciclării“ şi marele premiu: o zonă eco wi-fi, un spaţiu inedit de relaxare, 100% eco şi cu acces liber la internet în valoare de 12.000 de euro.

Sursa: Bzf.ro