Anul european pentru dezvoltare: anul tuturor

01-eu-in-the-world-banner-2   2015 este nu doar un nou început ci și un termen limită

2015 reprezintă un an special pentru dezvoltare. Este primul An european dedicat acțiunilor externe ale Uniunii și rolului pe care îl joacă Europa în lume. Organizațiile europene pentru dezvoltare au șansa unică de a demonstra angajamentul Europei față de eradicarea sărăciei la nivel global și de a încuraja mai mulți europeni să se implice în acțiuni de dezvoltare. 2015 este, de asemenea, anul în care ar fi trebuit îndeplinite obiectivele de dezvoltare ale mileniului, asupra cărora s-a convenit  în anul 2000 și în care comunitatea internațională va stabili viitorul cadru global pentru eradicarea sărăciei și realizarea dezvoltării durabile.

Sondajul Eurobarometru din 2013 a oferit o perspectivă surprinzătoare asupra modului în care cetățenii UE văd dezvoltarea.

  • Peste 80 % dintre aceștia sunt de părere că ajutorul pentru dezvoltare este important, iar 60 % cred că ar trebui să suplimentăm sprijinul.
  • Două treimi consideră că lupta împotriva sărăciei în țările în curs de dezvoltare ar trebui să fie una dintre prioritățile principale ale Uniunii Europene.
  • În același timp, 50 % spun că nu știu nimic despre destinația ajutorului acordat de Uniunea Europeană.

În 2015, vom face tot posibilul pentru a le explica cetățenilor europeni cum funcționează ajutorul pentru dezvoltare al UE și pentru a demonstra că acesta are un impact pozitiv pe termen lung. Le vom arăta contribuabililor cum folosim banii lor pentru a-i ajuta pe concetățenii noștri din întreaga lume, care trăiesc în condiții de sărăcie, din motive independente de voința lor, să-și câștige traiul pentru ei înșiși, pentru familiile și comunitățile lor.

Pe parcursul anului, vom aduce în prim-plan oameni din țările partenere și acțiuni derulate în domeniul dezvoltării. Într-o lume aflată în schimbare rapidă, liniile de demarcație dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare au devenit din ce în ce mai neclare. O parte din țările cândva în curs de dezvoltare au devenit donatori emergenți, în timp ce altele rămân blocate în starea de sărăcie. Între timp, au apărut noi surse de finanțare și noi parteneri. În domeniul dezvoltării, relația tradițională donator-beneficiar a dus la apariția unei lumi a cooperării, a responsabilității comune și a interesului reciproc. Sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să devină societăți pașnice și prospere nu este doar o chestiune de echitate. Este și un pas esențial către o lume mai sigură care, în plus, îi va oferi Europei numeroase avantaje economice și comerciale.  Anul european 2015 și site-ul dedicat vor reflecta acest lucru.

Implicați-vă!

  • Vă puteți face cunoscute ideile și opiniile, participând la dezbateri naționale și internaționale pe teme de dezvoltare.
  • Vă puteți alătura unei organizații active în domeniul dezvoltării.
  • Puteți deveni voluntar în cadrul unui proiect de dezvoltare.