Muzica braşoveană de acum 100 de ani

4

• Concertul inaugural al Festivalului Musica Coronensis va coincide cu închiderea Stagiunii de orgă de la Biserica Neagră, cînd publicul va asculta lucrări de H.P Turk şi, în primă audiţie, lucrări uitate ale compozitorului braşovean Egon Hajek

La sfîrşitul acestei luni începe la Braşov cea de a XII-a ediţie a festivalului Musica Coronensis, care va aduce în faţa publicului compozitorii braşoveni de la începutul secolului. Evenimentul organizat de Biserica Evanghelică CA din România- Parohia Braşov, Ambasada Germaniei la Bucureşti, Primăria Municipiului Braşov şi Fundaţia Forum ARTE va promova, timp de şase zile, prin mai multe concerte, muzica braşoveană şi artiştii locali. Concertele din cadrul Festivalului Musica Coronensis se vor ţine la Biserica Neagră, Casa Mureşenilor, Aula Universităţii „Transilvania“, Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“, Sala Patria a Filarmonicii Braşov şi Parcul „Nicolae Titulescu“. Indiferent de locul de desfăşurare, intrarea la concert va fi liberă.

Încheierea stagiunii de orgă de la Biserica Neagră deschide festivalul

Ediţia din acest an va aduce în faţa publicului evenimente culturale şi vechi tradiţii muzicale braşovene, de acum 100 de ani, după cum spune Steffen Schlandt, unul dintre organizatorii festivalului. Concertul inaugural al Festivalului Musica Coronensis va coincide cu închiderea Stagiunii de orgă de la Biserica Neagră, cînd publicul va avea ocazia să asculte lucrări de H.P Turk şi, în primă audiţie lucrări uitate ale compozitorului braşovean Egon Hajek. Un eveniment special al festivalului va fi concertul susţinut miercuri, 1 octombrie, de pianistul Horia Mihail, care va inaugura pianul de concert Steinway al Universităţii „Transilvania”. Vineri, 3 octombrie, este ziua dedicată muzicii camerale, invitaţii speciali fiind Ansamblul Trikolon din Austria, care va aduce la Biserica Neagră un concert cu pian, vioară şi violoncel.

Placă comemorativă pentru Gheorghe Dima

În cadrul festivalului, pe 4 octombrie, organizatorii vor dezveli şi o placă comemorativă a compozitorului, dirijorului şi pedagogului braşovean Gheorghe Dima. Această placă va fi expusă pe clădirea Inspectoratului Şcolar Judeţean, unde muzicianul a locuit o perioadă. În aceeaşi zi, festivalul se mută în Sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna“ unde va avea loc un concert vocal instrumental susţinut de cvintetul Anatoly, cu lucrări de Gheorghe Dima, iar apoi, la Sala Patria, unde vor fi „două piane în concert“. Musica Coronensis aduce în ultima zi a evenimentului, tradiţia fanfarelor de acum 100 de ani, într-un concert de promenadă în parcul „Nicolae Titulescu“. „La ultimul concert al ediţiei a XII-a a festivalului Musica Coronensis dorim să-i invităm pe braşoveni într-o incursiune muzicală şi vizuală prin istoria muzicii braşovene. Duminică după-amiază, la Sala Patria, 70 de muzicieni şi ansambluri locale vor prezenta compoziţii care se leagă de vechea cetate Corona, din cele mai vechi timpuri şi pînă în zilele noastre. Ceea ce vrem să le transmitem braşovenilor este faptul că puţine sînt oraşele din România care pot expune într-un concert mai lung de două ore, istoria lor muzicală, doar cu opere create de muzicienii locali”, a declarat Steffen Schlandt, coordonatorul festivalului şi cel care va fi moderator al concertului „O istorie muzicală a Braşovului”.

„Ministerul Culturii nu a avut ochi pentru acest festival“

Festivalul „Musica Coronensis“ se află la cea de a XII-a ediţie, iar în ultimii ani a fost sprijinit, înclusiv financiar, de Primăria Municipiului Braşov, prin ghidul de finanţare dedicat evenimentelor culturale. Potrivit viceprimarului Adrian Atomei, în acest an Municipalitatea se implică financiar prin alocarea a 36.000 de lei pentru desfăşurarea festivalului, iar pentru ediţiile viitoare se arată la fel de deschisă. „Este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale Braşovului, lucru constatat de altfel şi de ambasadorul Germaniei în România. Festivalul acrescut de la an la an, are un program divers şi promovează muzica locală de calitate. Sînt convins că şi anul viitor vor finanţa acest eveniment, însă sperăm ca şi alte instituţii să ni se alăture, pentru extinderea lui“, a declarat viceprimarul Adrian Atomei. Potrivit Directorului de Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente din primăria Braşov, Cecilia Doiciu „din păcate Ministerul Culturii nu s-a arătat interesat de acest eveniment şi nici de altele propuse de Braşov“. „Important este însă că braşovenii vor avea totuşi o toamnă plină de evenimente culturale de calitate“, a mai spus Cecilia Doiciu. După Musica Coronensis, toamna culturală a Braşovului continuă cu Etnovember, festivalul de Stand Up Comedy, Dracula Film Festival, Festivalul de Operă, Operetă şi Balet şi Festivalul de Dramaturgie Contemporană.

Sursa Monitorul Bv