60 milioane de euro pentru cercetare, dezvoltare

Finantari suplimentare de 60 milioane de euro pentru cercetare, dezvoltare si inovareMinisterul Fondurilor Europene, in calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE), anunta contractarea de finantari in valoare de 60 milioane de euro pentru cercetare, dezvoltare si inovare in cadrul operatiunii “Dezvoltarea infrastructurii CD existente si crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de cercetare)” – axa prioritara 2 POS CCE – “Cercetare, dezvoltare tehnologica si inovare pentru competitivitate”. Astfel, au fost semnate contracte de finantare pentru toate cele 17 proiecte aflate pe lista de rezerva care au obtinut 26 de puncte, in urma procesului de evaluare si selectie, si care indeplineau in continuare criteriile de eligibilitate. Aceste noi finantari au fost acordate datorita suplimentarii bugetului apelului cu 50 milioane de euro, economii identificate in cadrul programului, la care s-au adaugat alte 10 milioane de euro, economii realizate in cadrul axei prioritare 2.
Suplimentarea bugetului alocat in cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice pentru cercetare, dezvoltare si inovare si semnarea acestor contracte au o importanta extrem de mare pentru dezvoltarea infrastructurii publice in acest domeniu. Cercetarea, dezvoltarea si inovarea reprezinta motorul dezvoltarii unei societati bazate pe cunoastere in scopul asigurarii unei vieti mai bune pentru romani si a dezvoltarii economiei locale“, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene