“Ţinta de absorbţie este de 100%”

Fabrica de Bani

Versiunea revizuită a acordului de parteneriat pentru cadrul financiar 2014 – 2020 va fi transmisă zilele acestea Comisiei Europene, iar documentul va fi aprobat la finalul lunii august – începutul lunii septembrie, a declarat, vineri, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, transmite Agerpres.

«Acordul de parteneriat a fost transmis Comisiei Europene în mod formal, iar instituţia a transmis anumite sugestii pe marginea documentului. Am discutat săptămâna aceasta în Guvern asupra modului în care vom răspunde la aceste sugestii. In aceste zile, se va transmite oficial versiunea revizuită, astfel încat, aşa cum spunea purtatorul de cuvânt al comisarului european Johannes Hahn, ieri (joi — n.r.), acest document va putea fi semnat cu România la finalul lunii august, început de septembrie», a explicat Teodorovici, într-o conferinţă de specialitate.

Potrivit acestuia, se pot da finanţări din următorul cadru financiar şi înainte de aprobarea acestui acord de către Comisia Europeană şi a documentelor referitoare la programele operaţionale sectoriale.

Ministrul a mai spus că programele operaţionale sunt, de asemenea, în forma finală, iar la începutul lunii iulie vor fi transmise formal Comisiei Europene pentru aprobare.

«Suma totală alocată mediului privat în ansamblu depăşeşte patru miliarde de euro, pentru IMM-uri 3,2 — 3,3 miliarde de euro — este suma direct acordată acestui sector al economiei», a precizat ministrul Teodorovici.

In ceea ce priveşte ţinta de absorbţie pentru acest an, ministrul Teodorovici a spus că suma va depăşi valoarea de anul trecut, de 3,5 miliarde de euro.

«România, din nou, nu va pierde niciun euro, va fi din nou pe primul loc în Uniunea Europeană, iar anul viitor vom ajunge la 80% din actualul cadru financiar. Pe următorul cadru financiar ne vom bate de la egal la egal cu celelalte state membre, iar ţinta de absorbţie este de 100%», a subliniat el.