Expertii GIEC

 

GIEC cere o schimbare majoră, repede

Fabrica de Bani

 

Limitarea încălzirii climatice la 2 grade Celsius în   raport cu era preindustrială este încă posibilă, dar presupune acţiuni rapide   în vederea reducerilor emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40 până la 70%   până în 2050, potrivit expertilor GIEC, citaţi de France Presse, transmite   Agerpres .

 

Fără o schimbare majoră şi rapidă în mediul energetic mondial foarte dependent de carbune şi petrol, creşterea temperaturii mondiale va fi de 3,7 până la 4,8 grade Celsius la orizontul lui 2100, potrivit unui document publicat duminică la Berlin de Grupul interguvernamental de experţi asupra climatului (GIEC).

Actualmente, nu numai că emisiile de GES nu încetează să crească, dar fac acest lucru într-un ritm din ce în ce mai ridicat: 2,2% pe an între 2000 şi 2010, într-un deceniu ce a fost marcat de o revenire în forţă a cărbunelui. «In lipsa unor reduceri de emisii înaintea lui 2030, va fi mai greu să nu depăşim 2 grade Celsius, iar opţiunile vor fi mai limitate», avertizează oamenii de ştiinţă.

In context, comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice Connie Hedegaard i-a contactat telefonic duminică pe marii poluatori pentru a le solicita să se angajeze imediat în favoarea reducerii emisiilor lor de gaze cu efect de seră. «Raportul GIEC este clar: nu există un plan B. Nu exista decât un plan A şi anume acela al unei acţiuni colective pentru reducerea emisiilor acum», a subliniat ea într-un comunicat.

In ceea ce-l priveste, secretarul de stat american John Kerry a reacţionat la publicarea raportului GIEC apreciind că limitarea încălzirii planetei este «o problemă de voinţă şi nu de capacitate». «Acest raport este foarte clar asupra faptului că ne aflăm în faţa unei probleme de voinţă mondială şi nu de capacitate», a precizat Kerry într-un comunicat.

«Acest raport evidenţiază tehnologiile deja disponibile în sectorul energiei pentru a reduce de o maniera substanţiala emisiile globale» de gaze cu efect de seră, a comentat John Kerry, în condiţiile în care SUA sunt al doilea cel mai important emiţător mondial de gaze cu efect de seră, dupa China.