Agenţia Naţională de Cadastru va face gratuit cadastru rural

 

Agroazi.ro

cadastrare

Agenţia Naţională de Cadastru (ANC) va face operaţiunea de cadastru rural gratuit cu sume mai mici şi provenite din bani europeni, iar cadastrul urban va fi suportat din veniturile ANC, a adeclarat Liviu Dragnea, vicepremier şi ministrul Dezvoltării Regionale.

 

Ce fac Guvernul şi MDRAP? Oricum vom face cadastru gratuit, dar nu cu 16 miliarde de lei care să intre în buzunarele unor firme private. Aceste operaţiuni vor fi realizate de Agenţia Naţională de cadastru, dar nu cu 400 de lei, ci cu 75 de lei, pentru că nu vor fi acţiuni sporadice, ci pentru o localitate o dată, fără a folosi bani româneşti, ci cu fonduri europene“, a spus Dragnea.

El a arătat că în POR pentru următorul exerciţiu financiar este prinsă suma de 300 de milioane de euro pentru realizarea cadastrului rural, care va fi suficientă pentru a face aceste măsurători.

Cadastrul urban va fi realizat din veniturile pe care le realizează Agenţia Naţională de Cadastru, care nu se mai varsă la bugetul de stat. Asta e o înţelegere pe care am avut-o – şi pe care o respectăm acum – cu Banca Mondială“, a spus Dragnea.