Jandarmii, în sărbătoare

jandarmi-ataca-220x220

Zi de sărbătoare pentru jandarmi! Astăzi se împlinesc 164 de ani de la înființarea acestei instituții , astfel că în majoritatea unităților din țară a fost prilej de sărbătoare. La Făgăraș, evenimentele dedicate acestei zile, au fost mutate la Brașov, acolo unde s-au desfășurat mai multe activități printre care și avansări în funcție, dar și acordarea de diplome și mulțumiri celor care s-au evidențiat în activitatea lor specifică.
În 1850 s-au pus bazele primei structuri de acest gen. Atunci s-au promulgat în Muntenia „Legiuirea pentru reorganizarea dorobanţilor satelor“ şi „Legiuirea pentru reorganizarea grănicerilor“. După realizarea Unirii din 1918 se întreprind măsuri pentru organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei şi pe teritoriul Transilvaniei. Astfel, pe întreg teritoriul României Mari, s-a pus în aplicare în anul 1918 o nouă lege pentru organizarea jandarmeriei rurale cu caracter de aplicare generală. În acest context apare şi compania de jandarmi de la Făgăraş. Gazeta „Oltul“ publică „Apelul companiei de jandarmi Făgăraş către parohii şi învăţătorii români din judeţ“. În anul 2007, unitatea de Jandarmi Făgăraş, prin reorganizare, s-a împărţit în două Detaşamente de Jandarmi care îndeplinesc misiuni de pază şi protecţie obiective, pază de protecţie instituţională, transporturi speciale şi ordine publică. Din data de 1 mai 2011 prin reorganizare, Jandarmeria Făgăraș funcționează cu un detașament având subunități în Făgăraș, Rupea, Dejani și Stațiunea Climaterică Sâmbăta de Sus îndeplinind misiuni de pază obiective în special de ordine și siguranță publică în sistem integrat cu poliția competentă teritorial din zona de competență a acesteia.
Așa că astăzi e zi de sărbătoare pentru toți jandarmii. În Făgăraș nu a fost organizată nicio festivitate, însă săptămâna viitoare Detașamentul de Jandarmi din oraș își va deschide porțile pentru a-i primi pe elevii făgărășeni.
Astăzi la Brașov vor fi mai multe înaintări în grad printre care și 2 subofițeri din Făgăraș. De asemenea, făgărășenii vor primi 10 mulțumiri prin ordin pe zi pe unitate și două diplome de merit.

Sursa bz. fagaras