România a trimis oficial propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene

 

Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, prin sistemul informatic de comunicare – Structural Funds Communication (SFC), în data de 31 martie a.c.

“După ce a trimis în trecut versiuni de lucru ale acestui document în cadrul dialogului informal, România a trimis oficial, astăzi, Comisiei Europene propunerea de Acord de Parteneriat. Transmiterea oficială a acestui document înseamnă că România se apropie de momentul semnării Acordului de Parteneriat. Potrivit regulamentelor europene, Comisia are la dispoziţie trei luni pentru a analiza documentul, perioadă de timp care poate fi întreruptă dacă statului membru îi sunt transmise comentarii pe marginea acestui document, proces absolut normal aplicabil tuturor statelor UE.

Totodată, subliniez că România nu înregistrează nicio întârziere în trimiterea propunerii de Acord de Parteneriat, termenul limită prevăzut de regulamentul UE fiind 22 aprilie 2014”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Alocările financiare indicative la nivelul programelor operaţionale pentru perioada 2014-2020:

Programul

Alocarea financiară indicativă pentru perioada 2014-2020

Programul Operaţional Infrastructură Mare

9,5 mld. euro

Programul Operaţional Regional

6,7 mld. euro

Programul Operaţional Capital Uman

4,2 mld. euro

Programul Operaţional Competitivitate

1,2 mld. euro

Programul Operaţional Capacitate Administrativă

0,55 mld. euro

Programul Operaţional Asistență Tehnică

0,21 mld. euro

programele de cooperare transfrontalieră

0,45 mld. euro

Sistemul de implementare a fondurilor europene va fi mult mai eficient în perioada 2014-2020, datorită simplificării structurii instituţionale. Suplimentar, sistemul va fi mai bine coordonat, fiind stabilite atribuții de autoritate de management numai la nivelul a trei ministere:

• Ministerul Fondurilor Europene va fi autoritate de management pentru: Programul Operaţional Infrastructură Mare, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Asistență Tehnică;

• Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va fi autoritate de management pentru: Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capacitate Administrativă, respectiv pentru programele de cooperare teritorială europeană;

• Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi autoritate de management pentru Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Programul Operaţional pentru Pescuit.

Totodată, coordonarea va ține seama de lecțiile învățate în perioada 2007-2013 și va urmări eficientizarea procesului de implementare și reducerea poverii administrative, iar concentrarea tematică a fondurilor va asigura obținerea unui impact semnificativ al investițiilor, respectiv continuitatea intervențiilor sustenabile din actuala perioadă de programare.

 

NOTĂ:

Propunerea de Acord de Parteneriat transmisă Comisiei Europene este disponibilă pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, în secțiunea dedicată acesteia.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene