Parlamentul si statele membre ajung la un acord privind finantele UE

Parlamentul si statele membre ajung la un acord privind finantele UE

 

In urma unor negocieri lungi si intense s-a ajuns la un acord. Pe 14 noiembrie, comisia pentru bugete de la Parlamentul European a aprobat acordurile cu statele membre privind bugetul UE pe 2014 si cadrul financiar pentru 2014-2020. Parlamentul a reusit sa introduca mai multa flexibilitate in finantarea programelor UE in urmatorii sapte ani si sa se opuna reducerilor in domeniile ocuparii fortei de munca, cercetarii si inovarii in 2014.

Bugetul UE pe 2014

Consiliul a fost de acord cu cererea Parlamentului de a finanta mai generos combaterea somajului in randul tinerilor. In bugetul pe 2014, Parlamentul a mai reusit sa creasca fondurile pentru ajutor umanitar, refugiati, agentia FRONTEX pentru frontierele externe ale UE si politica azilului. In plati, au fost adaugate 500 de milioane de euro, ajungandu-se la un total de 135,5 miliarde.

“Parlamentul si-a asumat responsabilitatea acceptand un buget redus. Dar am reusit sa salvam prioritatile si sa impiedicam UE sa inceapa anul 2014 – primul din cadrul financiar – cu stangul”, a spus presedintele comisiei pentru bugete, Alain Lamassoure (PPE, Franta).

Cadrul financiar multianual (2014-2020)

Desi s-a ajuns la un acord in Consiliul European deja in iunie, Parlamentul European a amanat votul pana cand i-au fost indeplinite conditiile. Acestea includeau: o mai mare flexibilitate care sa permita deplasarea banilor intre liniile bugetare, remedierea facturilor neplatite in 2013 si crearea unui grup de lucru la nivel inalt pentru modernizarea sistemului de resurse proprii al UE.

Cadrul financiar multianual se ridica la 960 de miliarde de euro pentru urmatorii sapte ani. Toate bugetele anuale din aceasta perioada vor trebui sa respecte plafoanele din cadru.

“Parlamentul European a ales sa nu puna sub semnul intrebarii nivelul maxim al cheltuielilor propus de statele membre intr-un moment in care banii sunt rari in vistieriile nationale. In schimb, am abtinut o clauza de revizuire in 2016, care ne va permite sa luam in considerare noua situatie economica si sa revizuim atat cheltuielile, cat si veniturile bugetului UE, pentru eficientizarea impactului asupra cresterii si locurilor de munca”, a aratat domnul Lamassoure.

Ce urmeaza

Deputatii europeni vor vota cadrul financiar multianual marti, 19 noiembrie. Bugetul UE pe 2014 va fi votat miercuri, 20 noiembrie.

Sursa: Parlamentul European