Sala de sport de la Şcoala Generală nr. 1 din Fagaras a fost inaugurată

inaugurare-sala

                  Condiţii mult mai bune pentru orele de sport la Şcoala Generală numărul 1! Sala unde îşi desfăşurau orele elevii de gimnaziu a fost modernizată, iar astăzi cadrele didactice împreună cu edilii oraşului au inaugurat lucrările. Banii pentru aceste lucrări sunt din bugetul local.

                 Dacă elevii colegiului Naţional „Radu Negru“ au o sală de sport olimpică, nu acelaşi lucru îl puteam spune până nu demult şi de cei de la generală 1 structură din acest colegiu. Însă vechea sală de sport a fost reabilitată după ce zeci de ani nu a mai beneficiat de modernizare. A fost schimbată pardoseala veche care era putrezită, au fost înlocuite geamurile cu unele de tip termopan şi a fost zugrăvită. În această dimineaţă a avut loc inaugurarea sălii.

                Pentru profesorii de sport, dar şi pentru elevi, modernizarea sălii înseamnă foarte mult, mai ales că nici cei mai vechi profesori din şcoală nu îşi mai amintesc de câţi ani nu au mai fost făcute reabilitări aici.

                La Şcoala Generală numărul 1 învaţă peste 780 de elevi.

 Sursa: bzfagaras.ro