Ziua Pompierilor – 13 Septembrie- la FAGARAS

 

        13 Septembrie, Ziua Pompierilor din România. IGSU organizează o serie de evenimente prilejuite de aniversarea a 165 de ani de existenţă a armei pompieri.

             Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită şi la nivel naţional, inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă fiind angrenate în organizarea şi desfăşurarea de ceremonialuri militare şi religioase, depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri, defilări ale personalului şi tehnicii de intervenţie, slujbe de prăznuire a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, patronul spiritual al pompierilor români, exerciţii şi aplicaţii demonstrative, prezentarea tehnicii de intervenţie la incendii şi descarcerare şi alte situaţii de urgenţă, organizarea de puncte de informare preventivă, competiţii sportive, sesiuni de comunicări, expoziţii, precum şi prezentarea de filme documentare pentru cunoaşterea serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

    ziua-pompierilor

      Făgărăşenii au fost invitaţi să ia parte la mai multe exerciţii demonstrative ce vor avea loc pe platoul din faţa Cetăţi Făgăraşului începând cu ora 11.00, unde  pompierii făgărăşeni vor marca această zi aşa cum se cuvine.    Pompierii au organizat astăzi, de ziua lor, fel de fel de activităţi specifice meseriei lor . Sărituri pe perna pneumatică, salvări de la înălţimi pe cordiţe, pe scări manuale, prin tubul expandabil, exerciţiu de descarcerare, exerciţiu de salvare din subsoluri, exerciţiu de stingerea incendiilor, sunt doar câteva demonstraţii pe care le pot vedea făgărăşenii care vor dori să fie alături de pompierii făgărăşeni la ceas aniversar.

          De la ora 12.30 va avea loc defilarea forţelor de intervenţie pe intinerariul strada Tăbăcari- Bulevardul Unirii- strada Mihai Eminescu, strada Teiului.