Tehnologie modernă la Muzeul Ţării Făgăraşului

    Muzeele lumii ţin pasul cu tehnologia modernă. Acestea nu mai sunt doar acele locuri unde sunt adăpostite şi expuse comorile culturii şi civilizaţiei umane. Exponatele vechi de secole sau chiar de milenii sunt puse în valoare cu ajutorul ştiinţei şi tehnologiei moderne, astfel încât vizitatorii să afle cât mai multe informaţii despre istoria acestora.

    Este şi cazul Muzeului Ţării Făgăraşului, care, alături de Muzeul „Casa Mureşenilor“ din Braşov, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Sfântu Gheorghe, Muzeul de Istorie din Sighişoara şi Muzeul Municipal Mediaş, desfăşoară proiectul SMART–EXPO, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Scopul proiectului cultural constă în realizarea unor noi instrumente şi metode de valorificare a patrimoniului cultural naţional prin intermediul informaţiei şi care sunt adresate tinerei generaţii.

    Aşadar, deţinătorii de telefoane inteligente pot accesa mult mai uşor informaţii despre obiectele expuse în muzeu. Este suficient ca aceştia să fotografieze codul exponatului, plasat pe vitrină. Acest cod le oferă accesul gratuit la o bază de date, a cărei consultare poate oferi mai multe amănunte despre istoria respectivului obiect expus.

    În muzeul făgărăşean, trei săli expoziţionale vor avea plasate pe vitrinele cu exponate asemena coduri, prin intermediul cărora vizitatorii interesaţi pot accesa informaţii.

    De asemenea, în cadrul proiectului cultural au fost realizate 12 expoziţii tematice virtuale, cu referire la propriul patrimoniu. Aceste expoziţii sunt prezente în cadrul muzeelor partenere, prin intermediul unui punct de informare multimedia.

     Sursa: Cotidianul Bună Ziua Făgăraş

     http://www.bzf.ro/tehnologie-moderna-la-muzeul-tarii-fagarasului.html