Politica Agricola

Alte iniţiative prezentate într-un raport privind piaţa produselor lactate, se referă la cumpărarea surplusului de unt şi la promovarea programului de distribuire a laptelui în şcoli.

 

Odată cu introducerea politicii agricole a UE, în urmă cu 40 de ani, s-a aplicat un sistem de cote de producţie, care a contribuit la evitarea supraproducţiei în cazul unor alimente, ca laptele şi cerealele. Însă reformele în curs, care au obţinut sprijinul liderilor europeni, prevăd eliminarea acestor cote – pentru lapte, 2015 va fi primul an în acest nou sistem. În ciuda protestelor agricultorilor, această eliminare treptată a cotelor de producţie va continua.

 

„Vom utiliza toate măsurile de care dispunem pentru a stabiliza piaţa. Însă, aşa cum s-a declarat în mod clar la Consiliul European, nu vom reveni asupra politicii noastre de eliminare treptată a cotelor”, a declarat comisarul pentru agricultură Mariann Fischer Boel. „A pune la îndoială acest fapt nu ar face decât să provoace nesiguranţă şi nu ar ajuta la nimic.”

Leave a Reply