Suedia

Însă, principala prioritate a Suediei va fi încheierea unui acord ambiţios în materie de combatere a schimbărilor climatice, cu ocazia summitului Naţiunilor Unite, programat să se desfăşoare la Copenhaga, în luna decembrie. Potrivit primului ministru suedez, Fredrik Reinfeldt, problema schimbărilor climatice necesită un răspuns global. „Trebuie să menţinem Uniunea Europeană unită şi să facem în aşa fel încât să obţinem acest răspuns global”, a subliniat oficialul suedez.

În cadrul negocierilor premergătoare conferinţei, Suedia va susţine poziţia UE favorabilă reducerii drastice a emisiilor de dioxid de carbon. De asemenea, va încerca să obţină un consens cu privire la finanţarea acţiunilor de combatere a încălzirii globale, în special în ţările în curs de dezvoltare.

Suedia preia preşedinţia UE într-o perioadă de nesiguranţă şi de schimbări la nivel instituţional. Un nou Parlament este pe cale să se configureze, ca urmare a alegerilor din iunie, şi se pregăteşte numirea unei noi Comisii. De asemenea, se aşteaptă ca Irlanda să organizeze, în toamna acestui an, un al doilea referendum pe tema Tratatului de la Lisabona. Vara trecută, alegătorii irlandezi au respins Tratatul, dând astfel o grea lovitură eforturilor UE de simplificare a procesului de luare a deciziilor. Pentru a intra în vigoare, Tratatul trebuie să fie ratificat de toate statele membre.

În următoarele şase luni, Suedia va sprijini eforturile UE de reducere a poluării în regiunea Mării Baltice şi de relansare a economiei în această zonă grav afectată de criza financiară. În plus, Suedia îşi propune să promoveze o politică comună în materie de azil şi să consolideze cooperarea UE în domeniul imigrării.

Leave a Reply