Earth Hour

La Bucuresti, Palatul Parlamentului si alte cladiri simbolice au fost cufundate in intuneric pentru o ora.

“Pentru noi, cea mai mare reusita a acestei campanii a reprezentat-o participarea oamenilor, in numar atat de mare. Oamenii au inteles ca participarea la Earth Hour este un mod simplu de a arata ca, impreuna, putem transmite un mesaj puternic despre nevoia de actiune impotriva schimbarilor climatice, cu atat mai mult cu cat anul 2009 este unul crucial pentru politicile de clima. In luna decembrie a acestui an, liderii mondiali se vor reuni la Copenhaga pentru a stabili un acord global privind combaterea schimbarilor climatice. Earth Hour a fost o oportunitate pentru noi toti de a ne uni fortele si de a transmite un mesaj comun care sa creasca sansele adoptarii unui acord puternic ”, a declarat Luminita Tanasie, director de program WWF Romania. 

Secretarul de Stat al ONU, Ban Ki-moon, a declarat recent ca Earth Hour va fi cea mai mai mare demonstratie publica a ingrijorarii oamenilor fata de schimbarile climatice. Oamenii le vor cere, practic, liderilor mondiali, sa incheie un acord pozitiv la Copenhaga. Un acord care sa protejeze oamenii si planeta de pericolul incalzirii globale.

„Earth Hour 2009 a fost un succes imens. Daca ati participat la Earth Hour, va multumesc, pentru ca participarea voastra a facut totul posibil. Munca noastra continua, intrucat, in urmatoarele 6 luni, liderii nostri trebuie sa decida daca si cum vor tine piept amenintarii schimbarilor climatice. Cu totii trebuie sa ne asiguram ca vor lua deciziile corecte”, a spus directorul WWF International, James Leape.

Surse: HotNews.ro, WWF, EurActiv

 

Leave a Reply